
Tabără la munte – descriere
Tabara cu specific montan se adreseaza copiilor de peste nouă ani și are ca scop desfășurarea de activități recreative și educative de către copii alături de instructori autorizați, activități care vor conduce la dezvoltarea capacităților fizice, a spiritului de echipă, înțelegerea mediului înconjurător, acumularea de cunoștințe teoretice și practice despre zona montană, însușirea unor cunoștinte de bază a primului ajutor și a unor tehnici de bază de supraviețuire.
Tabara se adreseaza unui grup de maxim 15 de copii, cu vârste între 9 și 14 ani.
Perioada
27 iulie-1 august
Cazare
Cazarea se va asigura la Pensiunea Paradis 3*, situată în Bușteni.
Meniu
Meniul se stabilește în funcție de cerințele alimentare ale copiilor. Se va ține obligatoriu cont de alergii sau anumite preferințe alimentare, care vor fi comunicate în prealabil.
Meniu orientativ:
Mic dejun: bufet suedez – brânzeturi, iaurt, unt, mezeluri, ouă, legume, cereale, dulceață, lapte, ceai
Prânz: ciorbă/supă, fel principal – carne și garnitură (mâncare gătită)
Fructe
Cină: grătar carne (alt fel decât cel de la prânz) cu salată/paste/spaghete, desert.
Activități
• Bun venit, adaptare la noul mediu , cunoaștere
• Drumeții (parcurgerea unor trasee montane adaptate vârstei și pregătirii fizice a copiilor)
• Cățărare pe stâncă, Urcare pe coarda fixa, Tiroliana
• Orientare turistica (învățarea diverselor metode de orientare, după busolă, orientarea după soare și stele, orientarea după semnele din natură, mușchiul copacilor, direcția râurilor, orientarea după marcajele turistice)
• Noțiuni de supraviețuire (construirea unui adapost din resursele aflate in zona, aprinderea focului prin diverse metode, gasirea surselor de apa potabila)
• Ateliere creative (confecționarea de zmee și înălțarea acestora, împletituri din fibre vegetale, confecționarea de unelte cu materiale din natură necesare supraviețuirii)
• Construirea unui adăpost
• Noțiuni de prim ajutor (imobilizarea unei fracturi, anunțarea serviciilor de urgență, date despre accident, zona producerii lui)
• Jocuri sportive
• Vânătoare de comori
• Petrecere, foc de tabără.
La finalul taberei se vor primi fotografii și video din timpul taberei.
Instructori
Echipa noastră care va fi în permanență la locație va fi compusă din ghizi montani si salvatori montani si un coordonator – Ciprian Aldea, Cristina Munteanu, cu experienta în lucrul cu copiii.
Preț
2300 lei
Transport
Transportul se face cu trenul, cu plecare din București.
Pentru tabără fiecare copil are nevoie de:
Haine și încălțăminte: tricouri, pantaloni scurți și lungi, pluover/polar, șapcă, geacă de ploaie cu glugă/pelerină, șosete lungi care să țină glezna, lenjerie intimă, pajama, ghete sau adidași cu talpă aderentă, papuci de interior, prosop. Se va avea în vedere schimbul hainelor pe durata perioadei taberei.
Obiecte utile: rucsac, bidon pentru apă, batiste de hârtie, șervețele umede antibacteriene, periuță de dinți, pastă de dinți, săpun/gel de duș, cremă de protecție solară, orice alte obiecte strict necesare copilului dvs. (cutie de ochelari, cutie pentru aparat dentar etc.), agrafe, prinzătoare de păr.